SEO si fisierul Sitemaps

SEO si fisierul Sitemaps

     In primul rand sa clarificam ce este un fisier XML Sitemap. Este un fisier prin intermediul caruia webmaster-ul plaseaza in cadrul website-ului o lista ce include o parte sau chiar toate paginile website-ului, ideea fiind ca spider-ii sa citeasca acest fisier si sa localizeze sitemapacele pagini care se doresc a fi indexate. Se pot introduce chiar si instructiuni de prioritizare in ceea ce priveste crawling-ul pe paginile web. Acest tip de fisier este utilizat de cele mai populare motore de cautare: Google, Yahoo, MSN, etc.
     Este clar ca singurul folos al fisierului XML sitemaps este acela de a facilita indexarea. Prin acest fisier se deschide calea, se traseaza drumul de urmat pentru spider-ii motoarelor de cautare, dand posibilitatea webmasterilor sa atraga atentia asupra punctelor tari ale website-ului si sa lase in umbra punctele slabe, in cazul in care exista. Depinde de semnalele pe care website-ul le trimite, daca motoarele de cautare vor respecta sau nu traiectoria propusa.

     Exista numeroase polemici in lumea SEO legata de valoarea submiterii fisierului Sitemap in Google. Parerile sunt, oricum, impartite. S-ar putea spune ca, daca un website are un sistem de navigatie nu foarte bine pus la punct, fisierul Sitemap poate fi extrem de util. Intrebarea care este pusa tot mai frecvent, in ultima vreme, este cea legata de utilitatea folosirii fisierului Sitemaps in cazul unui website foarte bine optimizat.

     Daca ar fi sa exprim un punct propriu de vedere, consider ca, pentru un website supus unui proces de optimizare bine pus la punct, utilitatea submiterii in Google a unui fisier Sitemaps este nula. Daca navigatia website-ului este clara, toate paginile website-ului sunt accesibile si corect ierahizate, atunci pentru ce ar mai fi necesara munca de a face un sitemap? Apoi, daca stam sa ne gandim, fisierul sitemap este public si, evidentiind pentru Google paginile cele mai importante din website-ul vizat, tot asa de bine si competitorii directi pot afla acest lucru. Depinde foarte mult de domeniul de activitate al website-ului implicat.
     Mai trebuie mentionat, poate o data in plus, ca fisierul Sitemaps nu are nici un impact asupra ranking-ului, ci doar ajuta la indexarea paginilor unui website.

Ce nu ar trebui sa contina un fisier XML Sitemaps?
     Avand in vedere ca fisierul Sitemaps contine recomandari referitoare la paginile ce ar trebui vizitate de crawler-i si indexate, webmaster-ii ar trebui sa fie foarte atenti la ceea ce nu ar trebui sa contina aceste fisiere, adica orice URL noncanonic, precum si orice URL care a fost dezactivat in fisierul robots.txt, ca de exemplu, pagini securizate de e-commerce, continut duplicat, versiuni print sau e-mail ale paginilor website-ului. De asemenea, si alte fisiere excluse de la indexare prin meta tag-ul ROBOTS NOINDEX sau alte tag-uri canonice. Daca un astfel de fisier este totusi inclus in lista fisierului Sitemaps, semnalele transmise motorului de cautare sunt contradictorii, iar daca este vorba de mai multe fisiere, XML Sitemaps va fi discreditat si isi va pierde atributele de recomandare pentru indexare.

Cum se realizeaza un fisier XML Sitemaps?
     In cazul website-urilor cu structura redusa, acest fisier se poate crea manual. Structura fiecarui URL listat trebuie sa fie urmatoarea:codul sitemap

     Trebuie evitat a se seta frecventa la zilnic si nivelul de prioritate la maximum, deoarece nici un website multipagini nu este intretinut astfel, iar fisierul XML Sitemap tinde sa treaca drept necredibil.
     Pentru website-urile de dimensiuni mari, care solicita schimbari frecvente, majoritatea platformelor de management al continututlui asigura crearea si postarea automata a fisierului XML Sitemaps. Verificati daca sunt respectate protocoalele de excludere gen fisierul robots.txt sau meta robots noindex pentru a va asigura ca fisierele excluse nu ajung in fisierul XML Sitemaps.

Promovarea fisierului XML Sitemaps
     Primul pas spre promovarea fisierului XML Sitemaps este a-l face cunoscut in fisierul robots.txt, prin adaugarea urmatoarei linii oriunde in cadrul acestuia: “Sitemap: http://www.titlu_site.com/sitemap-index.xml.” Fisierul robots.txt este primul vizitat de crawler-I, pentru a sti ce fisiere sa parcurga si care trebuie evitate. Daca exista indicatia mai sus mentionata, urmatoare oprire a spider-ilor va fi fisierul Sitemap, urmand apoi vizitarea fisier cu fisier, in ordinea recomandarilor primite.
     Al doilea pas este submiterea fisierului XML Sitemap in Google Webmaster Tools sau Bing,Webmaster Tools dupa caz. Spre deosebire de primul pas, cand spider-i pot descoperi fisierul Sitemap si dupa o luna, in functie de frecventa indexarilor, acest al doilea pas asugura o mai rapida parcurgere a fisierului Sitemap, de regula cam la cateva ore de la submitere. Tools-ul motorului de cautare furnizeaza si alte date despre URL-urile din sitemap, ca de exemplu, cate dintre ele au fost indexate, dar si despre fisierul sitemap in sine, daca datele continute in cadrul sau sunt valide. Verifica cunostintele acumulate temeinic prin citirea articolului: Ce inseamna fisierul SITEMAP?

     In concluzie, exista mai multi factori care justifica sau nu utilitatea folosirii fisierului XML Sitemaps. Este bine a se face o analiza clara si obiectiva a avantajelor si dezavantajelor, pronind de la factorii mai sus mentionati, inainte de a trece la implementarea acestui fisier.